Search:

Back to the main page

Descoperirea

Article published on: 25 October 2007, 10:20

De când gândurile au început să îţi fie picurate printre neuroni, ştii că eşti doar o apă curgătoare în întunericul profund, bezna fiindu-ţi singurul amic existent. Simţi şi observi în tot şi în toate că apa este tulbure, murdară, dar nu realizezi în profunzime acest lucru, nu vezi, fiindcă bezna îţi îngrădeşte vederea. Dar, de când o crâmpeie de lumină a străpuns pâcla din cubul tău, ai început să te vezi. O apă plină de particule de felurite forme dansează în văzul tău, sluţenia momentului te înspăimântă, iar la fund... o suprafaţă râncedă şi mult prea accidentată ţi se dezvăluie în splendoarea ei supremă, făcându-te să-ţi pui la îndoială propriul Big Bang. Cutremurat de lumina ce-ţi dezvăluie crâncena privelişte, gheizere imense se formează în tine, în nucleul tău, determinând un dezechilibru de neînţeles în cubul tău aparent perfect. Iar când fragila glumină se epuizează, tu... în obscuritate, lângă bezna ta eternă, rămâi singur cu amintirea ce acum, în creier, neadormit te lasă în timp.

Apa trece, pietrele rămân.

Published in: illustrations, romanian, texte artistice.