Search:

Back to the main page

Necrăpabilul

Article published on: 7 September 2007, 10:10

Între doi pereţi, o oglindă şi o lumânare, creierul se afumă, iar lumea nu vede ce-i în cub. Lumină ori întuneric? Linişte sau furtună? Nimeni nu ştie, nimeni nu pricepe. E o stare de confuzie ce se emană din literele afumate, o stare ce îneacă gândurile bune de altădată. Dorinţa e vie, motivaţia e moartă, iar cei de dincolo nu ştiu ce se prelinge printre ei, cântul sau cuvântul? Un cuvânt, doar atât e necesar ca cei ce trăiesc în această lume să închidă un ochi şi să-şi inhibe dorinţele. O aparentă lumină plină de dorinţe neştiute, la un metru distanţă, pâlpăie în neştire închisă în aerul îmbâcsit ce se coagulează în jurul ei zi de zi. Doar cu o simplă dorinţă, un om neexistent face ca lumina să tremure în propriul ei cub. Fiecare îşi petrece minutele într-o prelungită stare de extaz întârziat, blocat parcă de trecerea timpului. Un astfel de timp nemilos face ca distanţa să se prefacă în zid. Zidul se ridică, sensul se pierde, dar ideea rămâne. Doar introspecţia face scrum prezentul efemerid, astfel o ultimă cuvântare n-are loc.

Just one click away.

Published in: romanian, texte artistice.