Necesara introducere
Atomul poetic
În a sa 'Scurtă istorie a aproape tot ce există' ('A Short History of Nearly Everything'), Bill Bryson vorbeşte despre unicitatea fiecărei persoane alcătuită din trilioane de atomi angajaţi în efortul de a menţine în existenţă această fiinţă. Pentru ca tu să fii TU şi pentru ca această bogăţie de particule aflată în mod fericit în vârful lanţului evolutiv să funcţioneze, are nevoie de hrană de toate felurile. Şi ce altceva este poetul, decât sursă de hrană pentru alţii prin care îşi află împlinirea proprie?
Aceeaşi structură, noi conţinuturi
Iată-ne deci preamărind poetul şi poezia la cea de-a treia ediţie a festivalului poeziei şi muzicii care s-a extins prin multiplicarea graiurilor de transmitere a poeziei: franceză şi germană şi a mijloacelor de expresie: muzică şi desen. Conform regulamentului participanţii s-au putut înscrie teoretic la toate secţiunile şi au putut participa efectiv la multe dintre ele (vezi programul). Dorinţa de extindere a existat practic de la prima ediţie, dar teama de o formulă prea încărcată ne-a oprit să ajungem la desfăşurarea actuală de forţe. Energiile poeţilor se manifestă în toate limbile pământului, iar recitările care dau glas poeziei nu cunosc graniţe lingvistice, de aceea nu am dorit secţiuni separate la recitări. Concursul muzical a însemnat o revelaţie a unor voci cristaline, a unor talente muzicale pe care viaţa şcolară cu rutina zilnica nu le poate face cunoscute. Recitările i-au adus în scenă pe 'greii liceului', elevi consacraţi în teatru, căliţi în trupa Amifran, în trupe de teatru englezeşti sau prezenţi pe scena Teatrului de Stat în diverse spectacole.
Momentul Sabrina Iaşchevici - Silviu Popa
Cum te simţi în prezenţa unor titani? Te cutremuri! De admiraţie, de mândrie, de teamă. Amândoi par copii obişnuiţi cărora le-ai predat, cu care ai schimbat zilnice banalităţi şi zâmbete pe culoarele şcolii, liniştiţi şi normali care, atunci când urcă pe scenă devin titani, devin atotstăpânitori prin magia pe care o emană în timpul recitărilor, acaparează iremediabil prin suflul unei prezenţe divine (totul se află în memoria CD-ului festivalului). Acum când scriem aceste rânduri Sabrina este studentă la Bucureşti la IATC (a intrat cu 10!), iar Silviu studiază ştiinţe politice în Franţa.
Atmosferă incărcată
Cum s-au simţit participanţii, invitaţii? Atmosfera a fost magică, electrizantă, iar părerile de rău au fost legate de cei absenţi care nu puteau împărtăşi bucuria momentului, care au pierdut clipe unice, irepetabile, momente live pe care nici o inregistrare nu le poate reda in totalitate. Pentru ei şi pentru cei care doresc amintiri de neuitat din vremea şcolii, CD-ul festivalului este memoria indiscretă şi perenă a tot ceea ce s-a intâmplat.
Viitorul
Viitorul nostru se află parţial în trecut: vizitaţi-ne la www.robodesign.ro/poetry-festival, unde veţi găsi istoria celor trei ediţii în cuvinte şi imagini, programul şi fişa de înscriere pentru ediţia a patra.
Începand cu editia a V-a dorim să-i provocăm la festival pe poeţii şi muzicienii din celelalte şcoli arădene...
Desdemona Nagy Vizitiu
Profesoara limba engleză
The Necesarry Introduction
The Poetic Atom
In 'A Short History of Nearly Everything', Bill Bryson mentions the uniqueness of every person, made up of trillions of atoms engaged in an effort to keep this being into existence. 'To keep you, YOU'. So for this wealth of particles happily found at the top of the evolutionary chain to function, it needs all the types of nourishment it can get and what else is the Poet, than a source of food for others, the ultimate achievement of any poet's existence?
The Same Structure, New Contents
Here we are, praising the Poet and the Poetry with this third edition of the Poetry and Music Festival, which has extended with two new languages: French and German and with two new means of artistic expression: music and art. According to the rules of the Festival, all the participants were able to enrol in all sections and could effectivelly take part in most of them (see the program of the festival). Our wish to extend existed from the very beginning but the fear of an overloaded formula prevented us from reaching the actual structure sooner. The Poets' energies exist, being expressed in all the languages of the earth that's why we didn't feel the need to have separate sections for reciting. And the musical contest meant the revelation of crystal voices, of musical talents which can't be easily disclosed during a normal school program. The reciting section brought on stage the 'heavy category' artists, members of various theater companies, consecrated in Romanian and foreign festivals.
Sabrina Iaşchevici - Silviu Popa Moments
How do you feel in the presence of titans? Stunned! By admiration, pride and fear. They both seem ordinary kids you once taught, with whom you exchanged daily remarks and smiles on the school corridors, who on stage become titans, mastering the audience by magic as if you feel a divine presence (you will find everything in the memory of the CD). And now, when we are writing these lines, Sabrina is a student of the Theater Institute in Bucharest and Silviu attends political studies in France.
The Atmosphere
How did the participants and the guests feel? The atmosphere was magic, electrifying and those presents were sorry that the absents missed so much without realising it.
The future
Our future lies partially in the past: visit us at www.robodesign.ro/poetry-festival where you'll find the history of the last three editions in words and images and also the enrolment form and the program for the forth one. In the fifth edition we are sure that we will find artists in all of Arad's schools who we will dare to enter our festival...
Desdemona Nagy Vizitiu
Teacher of English
Participanţi şi organizatori / Participants and organizers
| Nr. No. | Nume şi prenume / Last and first name | Clasă / Class | Secţiuni / Sections |
|---|---|---|---|
| 1 | ABULIL RA'OUTH | X A | R 3, E 4, A 1 |
| 2 | ARDELEAN ANCA | X A | E 4 |
| 3 | BĂCANU IULIA | X A | R 3, 4 |
| 4 | BALICA MONICA | X C | G 1, 2, 4 M 2 |
| 5 | BĂNEŞ BIANCA | IX A | A 2 |
| 6 | BÂRZAN SIMONA | XI F | M 1 |
| 7 | BELEI MIHAELA | X D | R 1, E 1, F 1 |
| 8 | BLAJ ANDRA | XI B | R 1, F 2 |
| 9 | BOGDĂNESCU ANDREEA | X A | E 4 |
| 10 | BOGDĂNESCU IOANA | IX A | E 4 |
| 11 | BUŢIU ANDREEA | XI B | R 1 |
| 12 | CHIRILĂ DALIA | X A | E 4, G 1, A 2 |
| 13 | CHIŞ FLAVIA | X A | E 4 |
| 14 | CHIŞMORE CRISTINA | IX A | F 4 |
| 15 | CHIVU IOANA | XI A | R 4, G 1, 3 |
| 16 | CILIAN DIANA | X A | E 4, A 1 |
| 17 | CIOROBOIU NINA | XII B | R 3, 4 |
| 18 | CIOSICI MANUEL | IX C | R 2, 4 |
| 19 | CORCOZ SIMONA | IX A | R 1, 3, 4 E 1 |
| 20 | COTUNA ANDRADA | X A | R3, E4, M1. A2 |
| 21 | CREŢ RADU | X A | F 4, M 1,2 |
| 22 | DAVID ROMINA | XI F | R 4 |
| 23 | DEMIAN GEORGE | XII C | E 4 |
| 24 | DRAGOŞ PAUL | X A | R 1, G 4 |
| 25 | DREGHICI DENISA | V B | M 1 |
| 26 | EPURE CLAUDIA | X E | F 4 |
| 27 | FAUR ALEXANDRA | XII E | R 4 |
| 28 | FICUŢ BIANCA | XII A | R 1 |
| 29 | FOITIK ADELAIDA | X A | R 1, E 1, 4 |
| 30 | FOTESCU OANA | XII A | E 4 |
| 31 | GAVRIL ANDRA | XI A | R 1, 4 F 4, M 1 |
| 32 | GHEORGHIU PAUL | XII B | E 4 |
| 33 | GHERVEŞAN GEORGIANA | IX C | R 1, 3 |
| 34 | GRECU MIRONA | X A | E 4 |
| 35 | GRIMALSKY LIA | XI A | E 4 |
| 36 | GUZAN IOANA | IX A | A 2 |
| 37 | HAMAN FELICIA | VI A | M 1 |
| 38 | IAŞCHEVICI SABRINA | XII A | R 3, F 4 |
| 39 | IAŞCHEVICI ŞTEFANA | X C | E 4, A 1 |
| 40 | IOVA LAURA | X C | M1, A 1, 3 |
| 41 | IUŞCA DENISA | IX C | G 3 |
| 42 | JIVAN AMALIA | XI E | E 1, F 1 |
| 43 | LĂSCOIU MARIUS | VIII C | M 2 |
| 44 | LAZĂR SIMONA | XI A | E 4 |
| 45 | LUPEI ROXANA | X A | E 4 |
| 46 | MAIR ANDRA | V A | R 3, E 3 |
| 47 | MANCIU IOANA | X C | R 3, E 4 |
| 48 | MÂNDRUŢĂ DAMARIS | XII D | A 1, 2, 3 |
| 49 | MARTIN ADINA | XII E | M 1 |
| 50 | MICURESCU IOANA | X A | E 4 |
| 51 | MICURESCU LAURA | IX F | R 3, F 4, M 1 |
| 52 | MIHĂILESCU OANA | IX A | M 1, A 3 |
| 53 | MIHUŢ MIHAI | XI F | A 1 |
| 54 | MITROFAN MIHAI | X E | R 4 |
| 55 | MOCRJIŢCHI ROXANA | X A | E 4 |
| 56 | MUREŞAN VOICU | X E | R 4, E 1 |
| 57 | NEACŞIU CRISTINA | X E | A 2 |
| 58 | NEMEŞ CARLA | XI E | A 1 |
| 59 | NEMETI IOANA | XI B | R 4 |
| 60 | OANĂ MELANIA | XII C | G1, 2, 4 |
| 61 | OLIMPIA ROXANA | XI F | R 1, 3, 4 |
| 62 | OPREAN OCTAVIA | V A | E 3 |
| 63 | OPRIŞA MIHAI | XII A | E 4 |
| 64 | PANDA CORINA | XI A | R 4, A 1 |
| 65 | PANDA CRISTIAN | X A | E 4 |
| 66 | PARPALĂ FLAVIA | X A | E 4 |
| 67 | PAŞCA ANCA | XII B | R 3, 4 M 1 |
| 68 | PENCEA RIANA | XI A | R 1, 3 E 1 |
| 69 | PETREA GEORGIANA | XI F | R 1 |
| 70 | PÎTEA ALEXANDRA | XII A | M 2 |
| 71 | POP ROBERTA | XI C | G 2, 3 |
| 72 | POPA ADRIAN | X E | R 4 |
| 73 | POPA SILVIU | XII F | F 3 |
| 74 | PRIBAC PATRICIA | IX C | G 2, 4 |
| 75 | PRIŞCĂ RĂZVAN | XII B | E 4 |
| 76 | RĂDAC ROXANA | XI F | F 2, 4 |
| 77 | RÂŞNIŢĂ RALUCA | X A | E 4 |
| 78 | SABOU ALEXANDRA | X C | A 1, 3 |
| 79 | SĂNDUŢU TUDOR | X A | E 4 |
| 80 | SÂRBU ANCA | IX D | R 1, 4 |
| 81 | ŞERAN ALEXANDRU | X A | R 4 |
| 82 | SITARU PATRICIA | XI C | E 4 |
| 83 | ŞOLD CAMELIA | IX E | F 1 |
| 84 | ŞOLD VALENTINA | XI F | F 4 |
| 85 | STAN ROMINA | XI C | R 3, G 4 |
| 86 | STOICA ANDREEA | XII C | G 1, 2, 4 |
| 87 | SUCIU GEORGIANA | X A | R 1, 2 |
| 88 | SUCIU MARIA | XI A | F 4 |
| 89 | TAMAŞ CRISTIAN | XI A | E 4 |
| 90 | TĂMĂŞAN MARIA | XII A | F 4, M 2, A 1 |
| 91 | TIMOFTE ANCA | XI C | R 1 |
| 92 | TULCAN ADRIAN | X A | E 4 |
| 93 | SAVULOV TULIA | VI C | G 3 |
| 94 | URS MIRONA | X E | E 4 |
| 95 | VARGA BIANCA | X E | E 4 |
Oficial, cei mai buni
Officially, the best
Creaţie literară în limba română / Romanian creation:
Premiul I / First prize: Paul Dragoş X A
Premiul al II-lea / Second prize: Anca Timofte XII C
Premiul al III-lea / Third prize: Anca Sârbu IX D
Menţiune / Honorary prize: Adelaida Foitik X A
Menţiune / Honorary prize: Mihaela Belei X D
Creaţie literară în limba engleză / English creation:
Premiul I / First prize: Mihaela Belei X D
Premiul al II-lea / Second prize: Amalia Jivan IX E
Premiul al III-lea / Third prize: tba
Menţiune / Honorary prize: Manuel Ciosici IX C
Creaţie literară în limba franceză / French creation:
Premiul I / First prize: Mihaela Belei X D
Premiul al II-lea / Second prize: Amalia Jivan IX E
Menţiune / Honorary prize: Romina Stan XI C
Traduceri limba franceză / French translations
Premiul al II-lea / Second prize: Georgiana Suciu XA
Creaţie literară în limba germană / German creation:
Premiul I / First prize: Ioana Chivu XI A
Premiul I / First prize: Andreea Stoica XII C
Premiul al II-lea / Second prize: Monica Balica X C
Premiul al II-lea / Second prize: Dalia Chirilă X A
Premiul al III-lea / Third prize.Melania Oană XII C
Traduceri limba germană / German translation
Premiul I / First prize: Ioana Chivu XI A
Menţiune / Honorary prize: Melania Oană XII C
Recitări / Reciting Section:
Premiul I / First prize: Sabrina Iaşchevici XII A
Premiul I / First prize: Silviu Popa XII F
Premiul al II-lea / Second prize: Ioana Manciu X C
Premiul al II-lea / Second prize: Laura Micurescu IX F
Premiul al III-lea / Third prize: Romina Stan XI C
Menţiune / Honorary prize: Roberta Pop XI C
Premiul special / Special prize: Tulia Savulov VI C
Premiul special / Special prize: Simona Corcoz IX A
Premiul naturaleţe / Naturalece prize: Iulia Băcanu X A
Premiul spontaneitate / Spontaneity prize: Riana Pencea XI A
Interpretare muzicală / Musical interpretation:
Premiul I / First prize: Laura Mihăilescu X B
Premiul al II-lea / Second prize: Oana Hălmăgean IX F
Premiul al III-lea / Third prize:
Grupul Păpuşarii (Sabrina Iaşchevici, Maria Tămăşan, Marius Lăscoiu)
The Bilfs (Alexandru Papiu, Radu Creţ, Dan Dăianu)
Menţiune / Honorary prize: Monica Balica X C
Premiul special / Special prize: Marius Lăscoiu VII C
Premiile editurii Hartmann / Hartmann prizes:
Premiul I / First prize: Paul Dragoş X A
Premiul al II-lea / Second prize: Adelaida Foitik X A
Premiul al III-lea/Third prize: Ioana Manciu X C
Regal de poezie şi muzică
La Colegiul Naţional 'Moise Nicoară' ultima duminică a fost una plină ochi de poezie şi muzică. Sub genericul 'Festivalul poeziei şi muzicii' s-a desfăşurat cea de a treia ediţie a festivalului care a devenit, iată, tradiţional. Principalii actori au fost de astă-dată profesorii de limba română, engleză, franceză, germană, muzică şi desen. Profesoarele Desdemona Nagz-Vizitiu şi Mirela Mureşan au făcut tot ce e omeneşte posibil pentru ca evenimentul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, iar prezenţa actorului Zoltan Lovas a dat o notă de înalt profesionalism manifestării.
Creaţii literare, recitări, interpretări musicale, expoziţie de pictură, cenaclu literar, lansare de carte, masă rotundă, toate acestea au fost punctuate cu mai multe pauze, paranteze binevenite, în care toţi cei prezenţi s-au deplasat cu folos la bufetul îmbelşugat, special amenajat la parter. Într-un cuvânt, o manifestare culturală, despre care suntem convinşi că se va întâmpla şi la anul, ca un posibil răspuns la celebra întrebare a poetului neamţ Friederich Holderlin: Wozu Dichter in durftiger Zeit ? ( La ce bun poetul în vreme de secetă? ), un răspuns pe care doar tinerii au şansa să-l gasească, în această secetă a tranziţiei româneşti.
Paul Dragoş - Premiul I la creaţie
Poeţii preferaţi - Cărtărescu şi Eminescu
Ce l-a apucat să scrie poezie: Eu scriu poezie mai mult din plăcere. Şi pentru că astfel pot să mă identific mai târziu şi în momentul de faţă cu atât mai mult .Ce părere au bunicii lui despre ceea ce scrie? Le-am citit şi le-a plăcut foarte mult, mai ales bunicului . De cât timp scrie? De doi ani . Poeţii români preferaţi (clasici şi contemporani): Cel mai mult îmi place Mircea Cărtărescu, după care Mihai Eminescu . Ce are de gând să facă în continuare? În primul rand să scriu poezii şi apoi să mă gandesc la ce facultate o să mă duc.Matematica. Îmi place. Şi fizica, foarte mult. Media generală: 9,68. Cui citeşte poeziile? Familiei prima dată, după aia colegilor de clasă .
Laura Mihăilescu - Premiul I la interpretare muzicală
'Şcoala nu e un stres'
Prima apariţie pe scenă: Anul trecut la PedaFest unde am luat menţiune. În rest acasă Pregătire, cursuri? Deloc. Singură, acasă, cant de plăcere . Îşi va lua în serios talentul vocal? Nu neapărat. Eu fac pian, din clasa întâi, la canto nu m-am gândit că o să pot ajunge . Soliştii din muzică românească pe care îi apreciază? Nici unul. Nu ascult deloc . Solişti străini? De obicei ascult rock. Apreciez foarte mult Kelly Clarkson şi The Corrs . Modele în muzică? Nu. Nu îmi 'fac' vocea după un anumit cântăreţ sau cântăreaţă . Se aştepta la Premiul I? Nu . Materii preferate la şcoală: Geografia, muzică, informatică. Ce facultate va urma? Nu m-am gândit. Ori la informatică, ori la conservator la Timişoara . Are emoţii pe scenă? Mă simt în largul meu, încă de mică. Făceam glume tot tipul . Unde îi place să meargă în Arad. În Nerv , dar nu mai e deschis, acum în KF şi Joy's . Şcoala e un stres? NU, pentru că învăţ ce îmi convine, cât îmi convine .
Ioana Hălmăgean - Premiul II la interpretare muzicală
E fană Metallica
De cât timp cântă: Păi… nu fac muzică decât cu domnul profesor Flavius Tolan, şi cânt de obicei acasă, singură, la calculator, aşa… Cum s-a simţit pe scenă? Mi-a plăcut foarte tare, fiindcă au fost colegii, atmosfera a fost familiară . Ce muzică ascultă? Rock de orice fel . Trupa preferată? Metallica , baladele, ' Nothing Else Matters' în special . Despre o eventuală carieră în muzică? Încă nu m-am gândit, mai e mult până acolo . Materii preferate la şcoală? Română, cu doamna dirigintă Mirela Mureşan, viziunea ei despre cum ar trebui să predea un profesor la oră . În timpul liber? Merg cu prietenii prin cafenele, mai pe la bloc, ne plimbăm, povestim, râdem, ca orice adolescent ." Cartea preferată? Mircea Cărtărescu, ' De ce iubim femeile ', am început să o citesc şi îmi place foarte mult .
Iaşchevici Sabrina - Premiul I Secţiunea recitare, Premiul III interpretare muzicală cu formaţia 'Păpuşarii'
Joacă, dansează, cântă
Teatru. Am început la doamna Emi, în clasa aVII-a, la Şcoala de Arte. Am continuat tot cu doamna Emi până în ziua de azi, când e Carmen Vlaga în locul ei. Şi am făcut parte şi din trupa Amifran , trei ani de zile. Am făcut teatru şi în şcoală, cu doamna profesoară Camelia Chirilă Circa. În limba română am lucrat la ' Anonimul veneţian' , cu Silviu Popa, am tot jucat-o de-a lungul liceului, şi în franceză şi în engleză . Balet. De la trei ani şi jumătate până în aXI-a, tot la Şcoala de Arte . Cântat. M-am apucat de cântat tot la doamna Emi, pentru că acolo am prins chitară din zbor şi…cânt din plăcere, nu am luat lecţii de chitară . Vrea să fie actriţă? Da. La un moment dat nu eram sigură, dar acum sunt sigură. Părinţii nu zic ei că e bine, dar deja s-au obişnuit că asta vreau eu să fac şi acceptă. Cum se simte pe scenă? Îmi place, mă simt bine. E ceva deosebit când joci, când eşti altcineva, când interpretezi ceva. Parcă reuşeşti să îţi exprimi şi alte părţi pe care de obicei le ţii în cutiuţă, nu ai ocazia să le deschizi. Spectacole preferate la teatrul din Arad? Anonimul veneţian , Apropo,aţi chemat pompierii?, Soare o dată la două zile, Fernando Krapp Actorii preferaţi? Adrian Titieni şi din Arad, bineînţeles Zoltan Lovas ". O piesă în care ar vrea să joace: E chiar piesa pe care acuma am început să o facem, Împăiţi-vă iubiţii , de Mazilu. Acuma ne-am apucat de ea, şi cum e încă proaspătă, e lucrul pe care aş vrea să-l fac cel mai mult acuma .
Ioana Manciu - Premiul II Secţiunea recitare şi premiul editurii Hartmann
Ascultă Radiohead, citeşte Dostoievski şi se uită la Amelie
De ce a ales Sorescu, 'Vorbim despre vreme'? Stilul ironic al lui Sorescu Ce citeşte în timpul liber? Cam ce îmi pică în mână, sunt foarte multe de citit.Romane... acum îl citesc pe Dostoievski, poezii…Sorescu . Cartea preferată? Crimă şi pedeapsă . Muzică? Încerc să nu mă plafonez pe un singur stil. Ascult Radiohead, Muse, de la prieteni ce mai găsesc, reggae . Unde îi place să meargă în Arad: Teatrul prima oară şi prin KF, Joy's . Spectacole preferate de la teatru? Cheek to Cheek , Apropo, aţi chemat pompierii? , Anonimul veneţian . Face teatru? La Amifran . Carieră artistică? Mi-ar plăcea. Să văd, în a12a.Oricum, să fii actor în ziua de azi e greu, pentru că dintr-un salariu de actor nu prea poţi să trăieşti, în România cel puţin . Film preferat? Amelie .
Silviu Popa - Premiul I Secţiunea recitare
Pe scenă de la 11 ani
De când face teatru? Prima dată am jucat la Palatul Copiilor, Caragiale , în clasa a IV-a. Apoi în clasa a IX-a, am intrat în Amifran . Premii? Pentru unul din rolurile din ' La Pierre Bleue ', premiu oferit de Ambasada Franţei; era o excursie în Franţa care includea un sejur în timpul festivalului de la Avignon . De ce a ales poezia lui Prevert? Cet amour . Unul din motivele pentru că am mai recitat-o o singură dată. Şi pur şi simplu mi-a plăcut. E o chestie de ce simţi când citeşti poezia, când o reciţi . Cărţi preferate? Kafka : Castelul, Procesul ; America nu mi-a placut aşa de mult. Şi Hemingway : Bătrânul şi marea . Premii la olimpiada naţională de limba franceză? În liceu am fost în fiecare an. Am luat Premiul al III-lea în a IX-a şi a XI-a şi menţiune în a X-a .
Articol apărut in ziarul 'Adevărul' de Arad februarie 2006
Poetry and music feast
At 'Moise Nicoară' College last Sunday was fully dedicated to poetry and music.'The Poetry and Music festival' has become a tradition in this school. The main characters were the teachers of Romanian, English, French, German, music and drawing. The teachers Desdemona Nagy Vizitiu and Mirela Mureşan did their best so that the event take place in the best conditions, and the presence of the actor Zoltan Lovas gave the manifestation a highly professional note.
Literary creations, reciting, musical interpretation, painting exhibition, literary club, book launch, round table, all these were dotted with lots of breaks, welcome brackets, where all the participants went to the especially arranged buffet in the cafeteria. In one word, a cultural manifestation, we are truly convinced will take place next year as well, as a possible answer to the question of the German poet Friedrich Holderin:'Wozu Dichter in durftinger Zeit?'(What need there is for poets during the drought period?'), one answer which only the youngsters have the chance to find, in this drought of Romanian transition.
Paul Dragoş - First Prize at original Romanian creation
Favourite poets - Cărtărescu and Eminescu
What determined him to write? I am writing poetry more for pleasure, because, I can transmit a state of mind with which I identify myself especially in the present and later . What do his grandparents think about what he is writing? I read them my poems and they liked them, especially my grandfather . How long has he been writing? For two years . Favourite Romanian poets (contemporary and classic)? I like best Mircea Cărtărescu , and then Mihai Eminescu . What is he going to do from now on? First I will write poetry and then I'll have to think about college. Math. I like it. Also Physics, very much .' GPA: 9.68. Who does he read his poetry to? To my family first, and then to my classmates.
Laura Mihăilescu - First Prize of the Music Section
'School is not stressing'
First appearance on stage? At last year's PedaFest where I won an Honorary prize . Preparation classes? None! Alone, at home, singing for pleasure . Will she take her vocal talent seriously? Not necessarily. I have been playing the piano since the first grade, I never thought I could ever start canto .Any Romanian singers she appreciates? None. I don't listen to Romanian music . Foreign singers? I usually listen to rock music. I really appreciate Kelly Clarkson and The Corrs . Musicrole models? None. I don't sing like a particular singer . Did she expect to win the first prize? No. Favourite subjects? Geography, music, computer science . What college will you go to? I haven't thought about it. Computer science, or music conservatory in Timişoara . Do you feel nervous on stage? I have felt ok since I was a child. I have always made jokes . Where does she like going in Arad? In Nerv, but it's closed so now in KF and Joy's . Is school stressful? No, because I learn what I like and as much as I like .
Ioana Hălmăgean - Second prize of the Music Section
'She's a Metallica fan'
Since when did she start singing? I don't take special classes, only with my teacher Flavius Tolan and I usually sing home, alone, while at the computer . How did she feel on stage? I really liked it because there were my schoolmates and the atmosphere was familiar . What kind of music does she listen to? Rock, any type of rock… Favourite band? Metallica , the Ballads, especially Nothing Else Matters . What about a possible career in music? I haven't thought about it yet, it's a long way . Favourite classes? Romanian, with my teacher Mirela Mureşan, I like her vision about how a teacher must teach. Spare time? I go out with my friends, we talk, laugh like any adolescent . Favourite book? Mircea Cărtărescu, Why We Love the Women , I started to read it and I like it very much.'
Sabrina Iaşchevici - First Prize at the Romanian Reciting Section and Third in the Music Section with the 'Păpuşarii' group
'Plays, dances, sings'
Theatre: I started at Mrs. Emi in the seventh grade at the Arts School. I did theatre with Mrs.Emi until recenly, when Carmen Vlaga has replaced her. I also played in Amifran, for three years. I played theatre at school too, with our teacher Camelia Chirilă Circa. In Romanian we worked at the ' The Venetian Anonymous' ,with Silviu Popa, we've performed it both in English and French . Ballet. Since I was 3 years and a half until the ninth grade, also at the Arts School . Singing. I started to sing at Mrs.Emi, because there I learned to play the guitar without any lessons… I sing for pleasure . Does she want to be an actress? Yes, I do. First I wasn't sure about it but now I am. My parents are not so sure about it, but they have got used to the idea that this is what I want to do and they accepted it. How does she feel on stage? I really like it, I feel good. There is something special when you act, when you are someone else, when you interpret something. You succeed in expressing other parts of yourself which you usually 'keep in a box', you never have the chance to express them . Favourite plays? The Venetian Anonymous, By the Way, Have You Called the Firefighters?, Sun, Every Other Day, Fernando Krapp . Favourite actors? Adrian Titieni , and of course Zoltan Lovas .A play in which she would like to act? It's the play we just started to do, Your Lovers , written by Mazilu. We've just started and it's fresh, it's the thing I want to do now.
Ioana Manciu - Second Prize at reciting and the Hartmann Publishing House Prize
Listens to Radiohead, reads Dostoievski and watches Amelie
Why did she pick Sorescu, Talking About the Weather? The ironic style of Sorescu... What does she read in her spare time? I read anything, there are many books to read. Novels…now I read Dostoievski , poetry… Sorescu . Favourite book? Crime and Punishment . Music? I try not to listen to only one style. I listen to Radiohead , Muse , what I find at my friends, reggae .' Where does she like to go in Arad? First to the theatre and then KF, Joy's . Does she act? In Amifran . Artistic career? I would like one. But I'll see in the twelfth grade. Anyway, being an actor nowadays is hard, because from an actor's salary you can't actually live in Romania . Favourite movie? Amelie
Silviu Popa - First Prize at the Reciting Section
On stage from eleven
Theatre? I first played at The Children's Palace, Caragiale , in the forth grade. Then in the ninth grade, I joined Amifran . Prizes? For one of my roles in Le Pierre Bleue . Prize offered by the French Embassy ; it was a trip in France, which included a weekend at the Avignon festival. ' Why did he choose Prevert, Cet Amour ? One of the reasons why I have chosen this poem is because I recited it once. I simply liked it. It's about what you feel when you read the poetry, when you recite it . Favourite books? Kafka : The Castle, The Trial , but I didn't like that much The American . And Hemingway, The Old and the Sea . Prizes at the French national contest? I participated during high-school every year. In the ninth and eleventh grade I got the Third Prize and in the tenth grade I took an Honorary prize.
Translation of the article which appeared in the local newspaper 'Adevărul' in February,2006